Este manastire de calugarite. A fost reinfiintata in 1990. Se afla in com. Curtesti, jud. Botosani, la 12 km SV de Botosani (pe DN Botosani-Suceava – la 42 km). A fost ctitorita de sihastrul Agafton (1728-1748). Biserica din vale, cea veche, cu hramul "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil" (8 noiembrie), a fost ridicata la mijlocul sec. XVIII si restaurata in 1957 dupa incendiul din 1921. Biserica noua, cea mare, cu hramul "Pogorarea Duhului Sfant" (in duminica a opta dupa Pasti), a fost construita din zid de schimonahia Agafia Curt si arhim. Veniamin Velescu, intre 1838 si 1844, cu sprijinul calugaritelor si a unor fiice de boieri din Botosani.
Ansamblul Mănăstirii Agafton a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2004, având codul de clasificare BT-II-a-B-01947 și fiind alcătuit din următoarele 6 obiective: [1]
- Biserica "Pogorârea Sf. Duh" - datând din perioada 1838-1843, având codul BT-II-m-B-01947.01
- Biserica de lemn "Sf. Arhangheli" - datând din anul 1747, având codul BT-II-m-B-01947.02
- 54 case (chilii) mănăstirești - datând din secolele XVIII-XIX, având codul BT-II-m-B-1947.03
- 5 fântâni - având codul BT-II-m-B-1947.04
- 2 anexe gospodărești - având codul BT-II-m-B-1947.05
- Turnul clopotniță - având codul BT-II-m-01947.06
Până la mijlocul secolului al XIX-lea, Mănăstirea Agafton s-a extins, devenind una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din Moldova. Aici au viețuit ca monahii numeroase fiice și văduve de boieri provenind din familii cu rol important în istoria țării: Pisoschi, Vârnav, Curt, Buznea, Codrescu, Radu, Herescu, Tăutu, Jian, Sevastos, Filipescu, Popovici, Manu, Grigoriu, Timuș, Hasnaș, Haret, Iurașcu, Bosie, Mavromati, Gafencu, Stamatopol etc. Printre monahiile de la Agafton sunt de menționat și cele trei mătuși după mamă ale poetului Mihai Eminescu: Fevronia, Sofia și Olimpiada Iurașcu, ultima dintre ele fiind, pentru o vreme, stareță a mănăstirii. Tradiția povestește că de multe ori în copilăria sa, poetul Mihai Eminescu venea pe jos, din Ipoteștiul său natal pentru a-și vizita mătușile.
Ca urmare a creșterii numărului de viețuitoare din mănăstire, bisericuța de lemn a devenit neîncăpătoare și s-a simțit nevoia unui lăcaș de cult mai mare. Între anii 1838-1843 a fost construită o biserică de zid, cu hramul "Pogorârea Sf. Duh", după planurile arhimandritului Veniamin Velișcu, prin osârdia stareței Agapia Curt. În anul 1878 s-a construit un turn-clopotniță la vest de biserica nouă.
După desființarea schiturilor Balș, Unsa și Orășeni, călugărițele de acolo au fost transferate la Mănăstirea Agafton. În anul 1860, obștea mănăstirii era formată din 156 de călugărițe. [3]
În anul 1860, potrivit legii votată de Adunarea Electivă și sancționată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mănăstirea Agafton trebuia să se desființeze. În urma protestelor înaintate de călugărițe și de credincioșii din Botoșani către Ministerul de Justiție, Culte și Instrucțiune publică, hotărârea a fost anulată. În 1864, mănăstirea a înființat prima școală primară din sat. [3]
În 1872, protoierul iconom C. Lăzărescu a întocmit "Condica de toate Monahiile ce sî află în Monastirea Agaftonul, Plasa Târgului, Județul Botoșani, formată dupe ordinul Ministeriului de Culte no.8324 din 1872”. În document sunt înscrise toate călugărițele cu numele purtat, postul pe care îl ocupau, locul nașterii (comună și județ), vârsta, locul și anul în care s-au călugărit, fizionomia, semnele deosebite ce le posedă. În acel an, viețuiau la Agafton 158 de monahii, conduse de stareța schimonahie Susana Pisoschi. [9] În 1874, biserica "Sf. Arhangheli" a fost lărgită, construindu-se un pridvor. [10]
Maicile de la Agafton au participat ca infirmiere voluntare în timpul Războiului de Independență (1877-1878), îngrijind răniții pe front. Începând din 1913 Crucea Roșie a organizat la Agafton cursuri pentru pregătirea medicală a călugărițelor, iar în anul 1915, un număr de 18 călugărițe făceau practică prin spitale. În timpul Primului Război Mondial (1916-1918), maicile au fost repartizate la mai multe spitale pentru îngrijirea răniților, iar cele rămase în mănăstire au lucrat de mână ciorapi și mănuși pentru soldați. În chiliile mănăstirești au fost adăpostiți aproape șase luni femei și copii refugiați din zonele ocupate. [7]
În anul 1912, mitropolitul Pimen Georgescu a înființat aici primul atelier mănăstiresc de covoare, unde lucrau 30 de eleve alese din obște. [11] În anii următori au fost înființate aici și alte ateliere: unul de tricotaj (1913) și unul de pânzărie (1922). În aceste ateliere nu lucrau numai călugărițe, aici fiind pregătite și fetele de săteni care terminau școala primară. Elevele școlii de meserii de la Agafton urmau trei ani de studii și încă trei ani de ucenicie, după care putea lucra ca maistre în ateliere de specialitate.
În decursul timpului, Mănăstirea Agafton a cunoscut o mare dezvoltare. Ea era renumită prin atelierele sale manufacturiere, specific monahale: țesătorie covoare, broderie, croitorie, tricotaj etc. Călugărițele locuiau în case asemănătoare celor de la Mănăstirile Văratec și Agapia. Prin poziția sa, mănăstirea a atras întotdeauna pe lângă pelerinii care veneau pentru închinare și rugă și o seamă de personalități cum ar fi: Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, George Enescu ș.a.
Biserica "Sf. Arhangheli" a ars în anul 1921, ea fiind restaurată în 1957.[10] În perioada 1955-1957, pictorul arhimandrit Vartolomeu Dolhan (1912-1980) a restaurat pictura bisericii "Pogorârea Sf. Duh" și a pictat în frescă pereții interiori ai bisericii de lemn.
Desființarea mănăstirii
Prin Decretul nr. 410/1959, Mănăstirea Agafton a fost desființată abuziv, maicile de aici fiind trimise pe la casele lor. În acea perioadă, aici viețuiau peste 300 călugărițe. [7]În baza Decretelor 218/1960 și 712/1966, în clădirile mănăstirii a fost instalat Căminul de Bătrâni cu handicap Agafton care, prin Hotărârea Guvernului nr. 1161/1990, a trecut în subordinea Secretariatului de Stat pentru Persoane cu Handicap. În fostele chilii mănăstirești au fost cazați bătrâni cu handicap și bolnavi psihic. Căsuțele au ajuns într-o stare de degradare avansată și de insalubritate totală, acestea nefiind dotate cu instalații de apă și canal, motiv pentru care fiecare imobilizat la pat își avea hârdăul sub patul său. Astfel, unele chilii au trebuit să fie demolate, acestea constituind focare de infecție. [12]
După Revoluția din decembrie 1989, Mănăstirea Agafton a fost reînființată în martie 1991. Timp de mai mulți ani, Mitropolia Moldovei și Bucovinei s-a judecat cu autoritățile de stat pentru recuperarea drepturilor de proprietate. Astfel, prin Sentința civilă nr. 6341/28 octombrie 1994 a Judecătoriei Botoșani și prin Decizia nr. 996/19 octombrie 1995 a Curții de Apel Suceava, irevocabilă, s-a restabilit și reactivat Mănăstirii Agafton dreptul de proprietate asupra terenurilor și căsuțelor (chiliilor) călugărițelor.
Redeschiderea mănăstirii
Începând din 1996 au sosit aici primele călugărițe trimise de la Mănăstirea Agapia; ele au locuit câțiva ani alături de bolnavi. Conviețuirea cu bolnavii a fost dificilă, maicile plângându-se că bolnavii le batjocoreau cu vorbe murdare, le loveau cu bulgări, tulburau slujbele, făcând multe alte necuviințe.Maicile de la Agafton au cerut în instanță evacuarea bolnavilor din mănăstire. Deoarece era vorba de un caz umanitar, în chiliile călugărițelor locuind la acel moment 172 de bolnavi, din care 110 erau cronici nerecuperabili, neuropsihici și alcoolici, 50 imobilizați la pat, iar ceilalți, bătrâni abandonați de familie, nu s-a putut trece la o executare silită, din cauza lipsei fondurilor necesare pentru cumpărarea unui alt spațiu în vederea transferării căminului.
Ca urmare a deciziei de evacuare date de tribunal, unii angajați ai Căminului care erau din sat și riscau să-și piardă slujbele au încercat să împiedice mutarea căminului din clădirile mănăstirii. În aprilie 1998, 90 de săteni au trimis un memoriu mai multor instituții ale statului. Acea scrisoare era plină de acuzații grave la adresa călugărițelor. Maicile erau acuzate că au un comportament nepotrivit, că solicită taxe mari pentru oficierea de servicii religioase, că au risipit patrimoniul mănăstirii etc. În fața autorităților, majoritatea semnatarilor s-a dezis de acel memoriu, unii susținând că nu au semnat așa ceva, iar alții pretextând că erau beți și nu au știut ce semnează. Ancheta efectuată cu acest prilej a scos la iveală faptul că unii angajați ai căminului de bătrâni (șoferul Aristotel Ivașcu și Gheorghe Vlădeanu), susținuți de directorul Toader Jacotă, au mers pe ulițele satului, strângând semnături de la țărani sub pretextul înființării unei parohii în sat. [13]
Abia în decembrie 1999, Căminul de bătrâni cu handicap a fost transferat în comuna Leorda, într-un local nou amenajat prin grija mitropolitului Daniel Ciobotea.
În prezent, Mănăstirea Agafton se află într-un amplu proces de restaurare. Peste drum de poarta de intrare în curtea mănăstirii se află o tabără de copii.
Amenințări
Când a construit așezământul mănăstiresc, sihastrul Agafton a defrișat pădurea de pe o coastă a versantului. Pe măsură ce mănăstirea s-a extins, pădurea a continuat să fie defrișată tot mai mult, rezultând însă un dezechilibru local major.Amplasarea mănăstirii pe un deal cu o declivitate naturală a dus în timp la producerea unor alunecări de teren evolutive, dezvoltate pe direcția nord - sud, acestea fiind vizibile pe coasta sudică a dealului pe care este amplasată mănăstirea. Arealul de instabilitate este de circa 1,50 ha, întinzându-se pe o lungime de aproximativ 450-500 m pe direcția vest-est, începând din zona Taberei de elevi „Codrii de aramã” și până la marginea pădurii Baisa. Cauzele alunecărilor de teren sunt declivitatea accentuată a reliefului, existența pământurilor loessoide, defrișarea arborilor cu important rol de stabilizare, circulația apelor subterane cu debite semnificative, circulația apelor pluviale colectate din amonte și de pe platforma drumului care au creat făgașe, transportând solul, precum și lipsa rigolele laterale la drumul local Agafton – Balta Arsă. [14]
Alunecările s-au propagat pe direcția pantei pe o distanță de circa 250–300 m, la aproximativ 25 m de culmea versantului, pe o fâșie de aproximativ 100 m, fiind amplasate biserica de lemn, un grup de patru case, aflate la numai 5-10 m mai spre deal, la est și la nord, plus două case aflate la vest și sud de biserică. În jurul bisericuței se află cimitirul mănăstirii. Terenul acesta este folosit ca fâneață, fiind puțini pomi fructiferi îmbătrâniți.
Legătura între biserica de lemn și biserica de piatră de pe deal se face pe o scară de piatră, construită prin strădania monahiei Agafia Lemne „întru pomenirea fiului ei iubit locotenentul Dimitrie Lemne mort în războiul din 1877”, probabil în perioada anilor 1880-1900. Scara de piatră a necesitat o reparație de amploare după un timp relativ scurt, aceasta fiind realizată de Ministerul Cultelor în toamna anului 1923. Cauza degradării acestei scări a reprezentat-o alunecarea de teren.
Specialistul Dumitru Agachi a observat că structura de rezistență a majorității caselor mănăstirești este degradată, ca urmare a lipsei fundațiilor (casele sunt construite pe "furci", adică pe un schelet de susținere format din bârne masive din lemn se așeza o împletitură de nuiele umplută cu pământ argilos, bine omogenizat cu paie) și a utilizării de materiale cu durată de exploatare relativ redusă. Tavanele caselor sunt din scânduri sau tencuite. Materialul portant (bârne, furci, tălpi) a îmbătrânit în timp, din cauza vechimii, a instalării umidității în exces, dar și din cauza lipsei lucrărilor de întreținere. Astfel, terenul s-a tasat, pereții au început să se încline, au apărut fisuri care s-au dezvoltat chiar în crăpături largi. Dumitru Agachi considera că starea caselor era de precolaps, cele șase chilii din preajma bisericuței necesitând o intervenție de urgență pentru a mai putea fi salvate. Lucrările ar trebuie să vizeze și menținerea stabilității versantului prin plantarea de arbori în zona cu alunecări și construirea unui sistem de rigole care să dirijeze apele pluviale.[15] El a sugerat ca restaurarea bisericuței de lemn să se facă cu îndepărtarea adaosurilor care au înstrăinat construcția de modelul originar, îndepărtarea trotuarului din beton supralărgit și de grosime mare, degajarea soclului din piatră de tencuiala cu mortar de ciment și aplicarea de tratamente de protecție hidrofugă și antisepticã a lemnului.
SURSA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu